Nadal a tremurat serios cu Dimitrov!** Spaniolul, în semifinale la Monte Carlo

Nadal a tremurat serios cu Dimitrov!** Spaniolul, în semifinale la Monte Carlo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Monte Carlo, după unul dintre cele mai grele meciuri avute vreodată pe zgura din Principatul monegasc. „Matadorul” s-a impus, la capătul a două ore și 8 minute, în disputa cu bulgarul Grigor Dimitrov, scor 6-2, 2-6, 6-4.

Spaniolul de 26 de ani, de 8 ori câștigător al turneului, pierduse doar 6 seturi în istoria partipărilor sale la Mastersul de la Monte Carlo, însă astăzi tânărul său adversar l-a „întins” serios. După un prim set în care a servit aproape de perfecțiune – 94% procentaj la primul serviciu -, nivelul jocului „Matadorului” a scăzut, e adevărat și pe fondul unor execuții de geniu reușite de jucătorul de la Sud de Dunăre. Din fericire pentru iberic, crampele au fost un adversar la fel de dificil pentru Dimitrov în decisiv, astfel că Nadal are toate șanse să obțină un nou succes în primul turneu de 1000 de puncte desfășurat pe zgură în 2013.

Rafa, care a cucerit 3 din cele 4 turnee la care a evoluat în acest an  – Sao Paulo (l-a învins în finală pe Nalbandian), Acapulco (ultim act câștigat împotriva lui Ferrer) și Indian Wells (câștigat în fața lui Del Potro) îl va întâlni în penultimul act pe Jo-Wilfried Tsonga, cel care a trecut de marea surpriză a turneului de la Monte Carlo, Stanislas Wawrinka (elvețianul îl desființase în turul anterior pe Murray), scor 2-6, 6-3, 6-4.

Este o provocare senzațională. A câștigat aici de opt ori, astfel că orice voi obține din confruntarea cu el va fi un bonus. Am câteva „arme” și, deși știu că jocul meu nu se pretează atât de bine la această suprafață, cred că am o șansă„, l-a gratulat francezul pe Nadal.

7-3 este scorul întâlnirilor directe dintre Nadal și Tsonga, cu o singură dispută consemnată pe zgură (6-0, 6-2, 6-4 pentru Rafa, în Cupa Davis).

În cealaltă semifinală, Fabio Fognini îl va întâlni pe câștigătorul disputei Djokovic – Nieminen.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×